Giselle

Dragostea și trădarea – cele două teme principale din Giselle, până în prezent una dintre capodoperele repertoriului baletului clasic. Frumoasa fermieră Giselle nu numai că iubește dansul, ci și fermecătorul Albrecht. Frumosul prinț o curtează, deși i se promite altcuiva. Când adevărul este dezvăluit, Giselle își pierde mințile și moare, cu inima frântă. După moartea ei, ea se alătură rândurilor Vilis – viitoare mirese fantomatice care au murit înainte de nuntă. În fiecare noapte, Giselle și Vilis sunt sortiți să ademenească bărbații să danseze, până când mor de epuizare cu Myrtha, Regina Vilisului, orchestrând ritualurile nocturne. Apoi Albrecht se aventurează în pădure pentru a vizita mormântul lui Giselle. Dorința coregrafilor din secolul al XIX-lea de a portretiza spiridușii fantomatici plutitori pe scenă a fost motivul pentru care balerinii au dansat prin fundaluri de altă lume „en pointe” de atunci înainte. Fidel tradiției baletului francez, Patrice Bart și-a creat versiunea lui Giselle, urmând coregrafia originală a lui Jean Coralli și Jules Perrot, exprimând, în același timp, limbajul proaspăt și atemporal al baletului romantic. Scenografia de Peter Farmer se inspiră și din idealul estetic al epocii menționate. Frumoasa Giselle a lui Patrice Bart a avut deja premiera la Staatsoper Unter den Linden în 2000.

Preambul

Pentru a înțelege povestea, poate fi avantajos să știm că până în secolul al XX-lea, căsătoriile aranjate între nobili și prin urmare și logodnele, din motive dinastice sau financiare erau obișnuite, însă căsătoriile din dragoste erau foarte rare. Desigur, publicul din secolul al XIX-lea era conștient de acest lucru. Prin urmare, deși nicăieri nu este spus clar, este firesc să presupunem că logodna dintre Albert și Bathilde este o relație de conveniență.

Actul I

Într-un sat la marginea unei păduri

Giselle, o tânără țărancă drăguță, locuiește cu mama ei într-un sat mic la marginea unei păduri. Hans pădurarul, este îndrăgostit de ea, dar ea nu îi răspunde sentimentelor. Prințul Albert, care este deja logodit cu nobila Bathilde, o iubește și pe Giselle. Se deghizează în țăran și își ascunde sabia (un semn al nobilimii sale) într-o magazie, astfel încât să poată fi alături de Giselle și să o curteze. Hans o urmărește gelos pe Giselle îndrăgostită de Albert crezând că este logodită cu el. Când sosesc niște fete din sat, Giselle dansează cu ele, dar mama lui Giselle încearcă să o oprească, temându-se că fiica ei bolnavă de inimă, ar putea fi victima unui astfel de efort, după moarte devenind una dintre acele iele care îi duc pe tineri la pierzanie între miezul nopții și răsăritul soarelui. Apare un cortegiu nobil de vânătoare, inclusiv Bathilde (logodnica oficială a lui Albrecht) și tatăl ei. Albert se retrage pentru a nu fi recunoscut. Bathilde se împrietenește cu Giselle și îi dă un colier de aur, drept răsplată atât pentru farmecul naiv al ei dar și pentru dansul plin de voioșie pe care i l-a dansat. Pentru a se odihni, prințesa vine la mama lui Giselle. Vânătorii merg mai departe.

Între timp, începe serbarea în sat și viticultorii o aleg pe Giselle ca regină a vinului. Fericiții Giselle și Albert dansează. Între timp, gelosul Hans a descoperit sabia lui Albert și adevărata lui identitate. În culmea serbării, face o scenă și dezvăluie deghizarea lui Albrecht. Acesta încearcă să nege la început și să o calmeze pe Giselle șocată, dar pădurarul o cheamă pe Bathilde, pe tatăl ei și pe vânători, iar Albert nu-și mai poate ascunde adevărata identitate și relația cu Bathilde. Giselle cade în deznădejde deplină, își pierde mințile (scena de nebunie) și în cele din urmă, se prăbușește moartă cu inima frântă, înconjurată de mama și prietenii ei îndurerați. Hans și Albert își dau seama că, fără să vrea fiecare din ei i-au pricinuit moartea.

Actul II

La mormântul Gisellei, din luminiș

Noaptea, la proaspătul mormânt al Gisellei, Hans vine să-și plângă durerea din suflet. Din pădure se aud foșnete iar pe malul lacului lucesc luminițe stranii. Înfricoșat, Hans fuge. Din întunericul nopții se desprinde o umbră, Myrtha, crăiasa ielelor. La miezul nopții vine vremea când ea cheamă, din adâncul pământului, supusele, sufletele triste ale tinerelor care au murit înainte de nunta lor, de inimă frântă (Grand Pas des Wilis). Ielele, conduse de crăiasa lor nemiloasă Myrtha, dansează și bântuie noaptea pădurea pentru a se răzbuna pe orice bărbat pe care-l întâlnesc, indiferent de cine ar fi el, forțându-și victimele să danseze până când vor muri de epuizare.

Myrtha și ielele trezesc spiritul lui Giselle din mormântul ei și o primesc în lumea lor, după care dispar în pădure la auzul unor pași care se apropie. Este Albert care a venit să depună flori pe mormântul lui Giselle și pentru a plânge pierderea fetei pe care o iubise. Spiritul lui Giselle apare și Albert îi cere iertare. Giselle, cu dragostea ei nediminuată, spre deosebire de surorile ei răzbunătoare, îl iartă cu blândețe după care dispare pentru a se alătura celorlalte iele și Albert o urmărește cu disperare.

Între timp, ielele l-au încolțit pe Hans îngrozit. Ele își folosesc magia pentru a-l forța să danseze până când este aproape mort de oboseală, apoi îl chinuiesc făcându-l să se arunce disperat în lacul din apropiere. Apoi îl caută pe Albert, celălalt vinovat, și îl aduc în fața Myrthei, pentru condamnarea lui la moarte. Neînduplecată la rugămințile lui Albert de a-l ierta, Myrtha îi poruncește lui Giselle să danseze cu el până la răsăritul soarelui. Cu toate acestea, puterea iubirii lui Giselle combate magia ielelor și îi cruță viața. Când se face ziuă, ielele pierzându-și puterea se întorc la mormintele lor. După ce și-a luat rămas bun de la Albert, imaginea lui Giselle se estompează, dispărând în neant, rămânând doar o amintire în sufletul chinuit a lui Albert, care se prăbușește pe mormântul iubitei.

Program si distributie

Durată: 02h 20m

COREOGRAFIE ȘI REGIE: PATRICE BART

DESIGN DE SCENOGRAFIE ȘI COSTUME: PETER FARMER

DESIGN DE ILUMINAT: FRANZ PETER DAVID

DRAMATURGIE: CHRISTIANE THEOBALD

ASISTENT AL COREOGRAFULUI: CLAUDE DE VULPIAN

REPETIȚIE: RAFFAELLA RENZI

ASISTENȚĂ SCENOGRAFICĂ: GERD NEUBERT

DIRECȚIE MUZICALĂ: MARIUS STRAVINSKY

STAATSKAPELLE BERLIN