Trubadurul

DRAMĂ LIRICĂ ÎN PATRU ACTE (1853)

MUSICA DE Giuseppe Verdi

TEXT DE Salvatore Cammarano și Leone Emanuele Bardare după Antonio García Gutiérrez

Azucena a trebuit să asiste la arderea mamei sale ca vrăjitoare. Într-o răzbunare, ea a răpit fiul mai tânăr dintre cei doi fii ai vechiului Conte di Luna, care ordonase arderea mamei ei, dar în delirul ei a aruncat propriul fiu în flăcări în locul fiului Conteului. Ani mai târziu, noul Conte di Luna, fratele copilului răpit, și »Trobadorul« Manrico, presupusul fiu al Azucenei, nu doar că se află pe părți opuse într-un război civil, dar se întâlnesc și pentru că amândoi o iubesc pe doamna de onoare Leonora. Nimeni nu bănuiește că Manrico este de fapt fratele răpit al lui Luna – până când Leonora se sacrifică pentru iubitul ei și Luna, plin de ură, își omoară rivalul.

Fascinat de „situațiile puternice” care au apărut din această combinație bizară de intrigi și personaje, precum și de „îndrăzneala și noutatea piesei spaniole”, Giuseppe Verdi a creat o lucrare plină de numere de bel canto fascinante și părți orchestrale dramatice elaborate care au fost primite cu entuziasm deosebit. Intriga eratică și oarecum improbabilă a operei a fost frecvent și pe bună dreptate criticată, dar scenele de atrocități, răzbunare, nebunie, gelozie, dragoste, disperare și ură au oferit compozitorului ocazia de a compune melodii extrem de expresive, arii încărcate de emoție și coruri dramatice care fac din »Il trovatore« un festival cu adevărat fascinant al cântecului.

Acțiunea

Actul I

Ridicarea cortinei dezvăluie sala de gardă în palatul Aliaferia, reședința prințesei de Aragon. Acțiunea se petrece în timpul războiului civil care opune monarhiei pe partizanii prințului de Urgel. Printre apărătorii regelui se află Contele de Luna ale cărui oști sunt comandate de Ferrando. Acesta povestește cum a dispărut, pe vremuri, fratele Contelui de Luna. O țigancă se apropiase de leagănul în care dormea copilul, care în curând se îmbolnăvi. Acuzată că i-a făcut farmece, țiganca a fost arsă de vie. Atunci fata țigăncii, ca să-și răzbune mama, a răpit copilul, care nu a mai putut fi găsit. Al doilea tablou se petrece în grădina palatului. Leonora, dama de onoare a prințesei de Aragon, îi vorbește confidentei sale Ines despre dragostea ce o simte pentru un misterios trubadur. Apare Contele de Luna; el nu e un "ticălos" după tipicul genului, el este un om pe care iubirea frustrată îl împinge la acte de violență. E întrerupt de vocea trubadurului ce cântă în spatele scenei. Leonora, coborând în gradină spre a-l întâlni, se aruncă în brațele lui De Luna, pe care, în întuneric l-a luat drept Manrico. Cei doi bărbați se sfidează, Manrico dezvăluindu-se ca partizan al prințului de Urgel. Urmează un duel, cu toate că Leonora se străduiește zadarnic să-i despartă.

Actul II

Ridicarea cortinei descoperă o șatră de țigani. Zorile se anunță iar țiganii slăvesc bucuria vieții lor libere și aventuroase. Bătrâna țigancă Azucena stă lângă foc, cu Manrico alături. Furată de tainice gânduri, ea cântă un fel de baladă despre o femeie arsă de vie pe rug. Melodia stranie se deapănă pe un ritm monoton și se încheie cu o frază șoptită: "Răzbună-mă!" Personajul se impune ca luptând cu un destin neobișnuit. Rămas singur cu Azucena, pe care a socotit-o drept mama sa, Manrico îi pune întrebări, la care ea răspunde evaziv. Țiganca povestește cum mama ei a fost acuzată de vrăjitorie de către tatăl actualului Conte de Luna și arsă de vie. Murind i-a strigat Azucenei: "Răzbună-mă !" iar Azucena, pe jumătate nebună, a răpit pe unul din fiii contelui spre a-l arunca în flăcări. Dar deodată, venindu-și în fire, l-a văzut pe copilul contelui lângă ea. În rătăcirea ei, își aruncase propriul său băiat în foc. Sosește un mesager aducând două vești: fortăreața Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico e însărcinat să-i asigure paza. Pe de alta parte, Leonora, crezându-l mort, vrea să se călugărească. Auzind acestea, Manrico pleacă în grabă. Al doilea tablou se petrece în fața mănăstirii. Contele de Luna, însoțit de Ferrando și de un grup de soldați, hotărăsc s-o răpească pe Leonora înainte ca ea să se dăruiască lui Dumnezeu. Sosește Leonora însoțită de călugărițe. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o răpește pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a cărui furie atinge paroxismul.

Actul III

Ne aflăm mai întâi în tabăra regaliștilor comandați de Contele de Luna, care asediază fortăreața Castellor, ocupată de Manrico. Este adusă Azucena, capturată în apropierea taberei. La lumina unei torțe, Ferrando o recunoaște ca fiind aceea care în trecut l-a răpit pe fratele contelui. Interogată, ea dezvăluie că ar fi mama lui Manrico, ceea ce îi dă lui De Luna un dublu motiv de răzbunare. Al doilea tablou ne arată interiorul fortăreței, unde Leonora și Manrico cunosc o fericire de scurtă durată. Dar pregătirile de nuntă sunt întrerupte de un mesager, anunțând capturarea mamei lui Manrico. Tabloul se încheie cu ieșirea acestuia, năpustindu-se la luptă, în fruntea partizanilor, spre a-și salva mama.

Actul IV

Manrico a pierdut lupta și a ajuns în închisoare lângă Azucena. Își ia adio de la viață și de la Leonora. Leonora se oferă contelui în schimbul libertății lui Manrico dar, pe ascuns, se otrăvește. În ultimul tablou Azucena și Manrico își așteaptă sfârșitul. Leonora îi aduce lui Manrico vestea eliberării. Înțelegând care este prețul plătit, Manrico o blesteamă, acuzând-o de infidelitate. Azucena se trezește și întreabă de fiul ei. Aflând că este mort, ea îi dezvăluie lui De Luna că Manrico era fratele său. Cortina cade asupra strigătului de triumf deznădăjduit al Azucenei: "Ești răzbunată, mamă !".

Program si distributie

Durată: aproximativ 2:40 ore, inclusiv o pauză după al doilea act

Limba: În limba italiană cu subtitrări în germană și engleză

Vârstă recomandată: 12 ani și peste

CAST

DIRECTOR MUZICAL: Alexander Soddy

REGIZOR: Philipp Stölzl

CO-REGIE: Mara Kurotschka

SCENOGRAFIE: Conrad Moritz Reinhardt, Philipp Stölzl

COSTUME: Ursula Kudrna

ILUMINARE: Olaf Freese

VIDEO: fettFilm (Momme Hinrichs și Torge Møller)

LEONORA: Anna Netrebko

INEZ: Sandra Laagus

CONTE DI LUNA: George Petean

FERRANDO: Riccardo Fassi

AZUCENA: Agnieszka Rehlis

MANRICO: Yusif Eyvazov

RUIZ: Gonzalo Quinchahual

CORUL OPEREI DE STAT

STAATSKAPELLE BERLIN